În călătoria noastră în istoria cartierului Berceni am întâlnit-o pe doamna Rodica Isac, căreia îi mulţumim pentru amabilitatea cu care ne-a primit şi ne-a povestit fragmente din viaţa dumneaei şi a cartierului!
Odată cu proiectarea uzinei I.M.G.B (Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti) în anii 1960 s-a format şi cartierul… s-au făcut blocuri pentru toţi lucrătorii care erau angajaţi acolo. Aici erau câteva căsuțe, cel mai important edificiu din zonă era Spitalul nr. 9, dar acum s-a despărțit pe secții. Eu am venit pentru prima dată în București în 1946 și am făcut școala generală la Podul Grant, stăteam la o soră a mamei. Și la un moment dat am venit aici, căci unchiul meu s-a îmbolnăvit. Am mers cu tramvaiul 2 tot orașul împreună cu mătușa mea până la unchiul la spital. Am trecut de cimitirul Bellu și am văzut un cartier de case. Pe aici, pe unde sunt acum blocurile (zona Emil Racoviță) erau vii, grădini de pomi fructiferi și câte o căsuță ici-colea. Așa erau pe vremea aceea și dincolo și dincoace de spital. La capătul tramvaiului nu mai era nimic, era câmp și apoi comuna Berceni.
După anii 1960 au început să se construiască uzine, fabrici și aici, în cartier, s-a făcut o fabrică pe Giurgiului și apoi I.M.G.B.-ul (Întreprinderea de Mașini Grele București). S-a început construcția cu o firmă numită IXIM, Întreprinderea de Construcții Industriale Speciale, și această firmă construia în toată țara, avea șantiere la Sibiu, la Timișoara, la Brașov, la Fieni. Aveau un nucleu care a făcut fabrica de avioane de la Craiova. O parte din firmă a construit I.M.G.B.-ul, au mai completat la 23 August, la Republica. Când a fost gata uzina şi a început să producă, a trebuit să aducă specialiști, oameni din anumite sectoare ale ţării, unde era industria grea mai dezvoltată, de exemplu la Hunedoara. Şi ne-au adus pe noi aici în cartier, 40 de familii de specialişti: oţelari, laminatori, forjori, strungari, maiştrii pentru macarale… toate meseriile astea din siderurgie. Aveau nevoie de oameni calificați, dar și cu experiență ca uzina să înceapă să producă. Noi am terminat școala siderurgică la Hunedoara și eu și soțul meu, în perioada 1950-1953. Acolo ne-am calificat, am lucrat la Combinat. Soțul meu a făcut și școala de maiștii.
Uzina nou construită producea mai multe utilaje, dar principala piesă produsă au fost axele pentru centralele atomice. Erau niște strunguri mari de prelucrare a oțelului venit de la Hunedoara, de la Târgoviște de la oțeluri speciale, de la Galați, aici era tunătorie, era forjă grea și se turna oțelul, se dădea formă, se puneau pe strunguri sau pe freze. Tăiau roțile dințate, se făceau axele; exista și un stand de probe unde a lucrat soțul meu ca maistru. Acolo erau macarale de 380 de tone într-o hală mare și poduri rulante unde se făceau verificările și sudurile în argon. De acolo ieșeau axele, căci proiectul Centralei Atomice de la Cernavodă este preluat de la canadieni, dar între timp, apa grea se făcea la Turnu Severin, piesele de schimb se făceau la noi în țară.
Apoi în 1972-1973 a început construcția metroului și când s-a definitivat uzina, soțul meu a fost transferat la metrou, căci era specialist în întreținerea utilajelor pentru construcții. Supraveghea scuturile care săpau cu pistoalele pneumatice cu ulei, formând tunelurile de la metrou. A lucrat acolo 21 de ani. În 1979 s-a dat în folosință metroul. Modelul metroului a fost preluat, dar a fost construit exclusiv cu specialiștii români. De exemplu, soțul meu a lucrat cu niște ingineri și a proiectat utilaje de au mutat din drum un bloc pe Ștefan cel Mare cu tot cu locatari pentru a face loc metroului. Erau niște șine cu role care translau blocul, a apărut și un articol despre soluția lor în revista Știință și tehnică. Metroul se pare că era gândit pentru România din 1953, am citit tot în Știință și tehnică.
Prima dată când s-a facut şantierul de s-a construit uzina au lucrat unităţi militare, detaşamente de muncă le spuneau, iar aceste blocuri au fost făcute în perioada respectivă şi stăteau şi ei aici. Şi când ne-au adus pe noi de ne-au stabilit cu ordinul ministrului, ne-au repartizat casele şi după 1970 s-au mai făcut câteva blocuri pe aici, dar A-urile, B-urile, C-urile şi D-urile sunt primele care s-au făcut ale IMGB-ului. Şi s-a extins cartierul până la Metalurgiei, de la Spitalul Obregia. De aceea partea cealaltă se numeşte Berceni 2, că e construită ulterior. Când s-a terminat uzina, s-a terminat și cartierul și toți salariații aveau casă și loc de muncă. Acum aici mai suntem pensionari cu care am fost colegi. Prima dată a venit soțul meu aici în toamna lui 1965, s-a făcut o ședință la Hundeoara în care a venit ministrul și a întrebat: Câți oameni ne puteți da? În mai multe domenii. Combinatul de la Hunedoara avea 24.000 salariați la data respectivă, dar nu puteau pleca mulți, căci erau 5 furnale, oțelărie, laminor, aglomerator, tunătorie, cocserie și tot ce venea din Valea Jiului ca minereu venea cu funicularul la Hunedoara. S-a făcut un protocol la comitetul de partid și s-au ales mai multe persoane să vină la București; iar aici ei au fost repartizați în uzină în funcție de competențe, de specialități și de necesități. Astăzi promovarea nu se mai face așa, nu mai contează dacă ești capabil…
Cei de la Vulcan foloseau materia primă de la I.M.G.B. și și-au deschis o secție lângă, căci turnau piese de schimb, foloseau forjele, mașinile-unelte de la I.M.G.B. Nu departe era și întreprinderea I.M.U.C. unde a fost repatizat fiul meu după terminarea liceului, înainte de facultate.
Cartierul s-a extins, s-au făcut blocuri la Piața Reșița, pe Brâncoveanu tot pentru cei care lucrau la aceste uzine. Apoi s-au făcut parcul, Sala Polivalentă, s-a stabilit locul pentru Palatul Pionierilor și erau case chiar pe colț, aproape de abator. Pe Văcărești erau case, dar toți care au fost demolați au primit apartamente în Tineretului pentru că voiau să facă ceva, cred că un stadion olimpic la Văcărești. Unele case erau făcute mai jos, nu aveau lumină electrică, altele aveau grădină, dar toți au fost despăgubiți. Piața Sudului se numea Piața Piscului, iar în fața Închisorii Văcărești locul purta denumirea de Mandravela, dar nu știu ce a fost de s-a numit așa zona. În spatele blocurilor de pe Olteniței până la Nițu Vasile la complex au mai rămas case. La Mănăstire biserica era numai pentru închisoare și în 1970 s-a desființat de tot. Prin 1960-1970 au început construcțiile și pe Olteniței, apoi s-a demolat pușcăria, totul s-a transferat la Jilava. Dar biserica mănăstirii a mai rămas multă vreme. În spate era lacul de la Văcărești căci este un dig în zonă și așa s-a format.
Rodica Isac, 81 ani
Berceni - cultura, istorie 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.