Home

Cum îţi petreci de obicei timpul liber în cartierul tău? Noi, în Berceni, îţi propunem un sfârşit de săptămână şi de lună un pic altfel. De aceea, te aşteptăm la Zilele Străzii Mărţişor, pe 29 şi 30 martie 2014, să sărbătorim împreună cartierul Berceni în luna martie, la început de primăvară.

Aşadar, fie că locuieşti pe strada Mărţişor, la câteva străzi distanţă, într-un alt colţ al Berceniului sau al orașului, vino la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor”, unde ţi-am pregătit multă voie bună sub formă de ateliere, teatru, concerte şi expoziţii.  

Program:

Sâmbătă, 29 martie 2014
11.00-12.00 Concert de muzică tradițională cu Andreea Saragea, Mădălina Ciucu şi Eusebiu Gafița
12:00-13:00 Povestea expoziţiei ”Istoria Berceniului în imagini”
12:00-17:00 Ateliere de creaţie pentru copii şi părinţi
14:30-15:00 Teatru de păpuşi – spectacolul „Şnuruleţul fermecat”, trupa de teatru Morcoveaţă
15:30-16:00 Concert Corul SOUND
11:00-17:00 Expoziţie cu vânzare de produse apicole

 

Duminică, 30 martie 2014
12:00-14:00 Întâlnire cu artişti din Berceni şi creaţiile lor – Luca Achim, Mariano Ion, Cosmin Someşan
14:00-16:00 Atelier de graffiti pentru adolescenţi*
11:00-17:00 Expoziţie cu vânzare de produse apicole
*Pentru atelierul de graffiti, invităm participanții cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani să se înscrie la cartierulberceni@gmail.com sau la nr. de telefon 0723.833.591.

Participarea la activităţile din cadrul evenimentului este gratuită. Locuitorii din Berceni sunt invitaţi astfel la o reevaluare a potenţialului cultural al zonei, prin valorificarea istoriei locale şi a iniţiativelor care generează interacţiune şi dialog pe teme de interes pentru comunitate.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Edu_Cult_Berceni. De la cartier la comunitate. Iniţiativă comunitară, proiectul este finanţat de Fondul Mega Image pentru Comunitate, gestionat de Fundaţia Comunitară Bucureşti şi îşi propune să sporească gradul de conştientizare a locuitorilor din cartierul Berceni asupra valorilor propriei comunităţi şi le stimuleze responsabilitatea faţă de locul în care trăiesc.

Coordonator:
Asociaţia transLUCID

Parteneri:
Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”
Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”
Biblioteca George Coșbuc şi Biblioteca pentru copii și tineret Otilia Cazimir (filialele Bibliotecii Metropolitane București)
Muzeul Municipiului București
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

 

Publicitate

3 gânduri despre „Zilele Străzii Mărţişor

  1. Pingback: Străzi cu povești în cartierul Berceni | Berceni - cultura, istorie

  2. Pingback: Pe strada Mărţişor | Berceni - cultura, istorie

  3. Pingback: Martisorul …din Berceni | blogul de psihologie

Comentariile nu sunt permise.