Home

Era valea asta goală, erau case mai pe deluț (Dealul Piscului), iar jos era apă. Aici ne sculam în gălăgia broaștelor, era o baltă jos, când ploua se aduna apa. Dar cu timpul se trecea și era un câmp de flori, că erau și locuri unde nu era apă. Și erau și pomi: corcoduși, diferiți pomi fructiferi.
Aici era un vecin, i se zicea coșarul, făcea coșuri de nuiele și le ducea la Piața de flori și le vindea. Era meseria lui, cu asta se întreținea. Îl vedeam dimineața cu coșurile, cum făcea, avea unele pentru mireasă frumos făcute, cu toartă așa, de pus cadouri. Aducea nuiele care trebuiau fierte ca să le împletească să le poată modela, să le dea forma necesară…Așa erau meseriașii, cum eram eu croitor, alții erau cismari, aveau prăvălie cu 2-5 oameni, cum am avut și eu. Dar când a venit comunismul, dacă aveai un ucenic trebuia să-l plătești, să-i dai mălai, pâine și oamenii au zis, gata, nu mai primesc ucenici. Și apoi au apărut fabricile, 18.000 de oameni am avut la fabrica de confecții, majoritatea femei, le-au adunat de la Crucea de Piatră pe fete și le-am facut meseriașe, le-am învățat să coasă la mașină că așa se cerea în fabrică.
Nu exista om fără serviciu în zonă, pentru că era lege prin care trebuia să ai o legitimație. Te întâlnea polițaiul pe stradă: N-ai legitimație? De ce?! Păi, n-am serviciu. Hai cu mine! Te lua și-ți dădea serviciu[….] Părinții soției mele și vecinii de aici erau toți din Gura Râului (Sibiu) și s-au adus unul pe altul, și-au luat serviciu aici; socrul meu era zidar de meserie, el a făcut și casa. Erau fabrici aici, tot Văcăreștiul ăsta, era cizmărie, era Adesgo și Timpuri Noi, o fabrică vestită cu muncitori și funcționari. Acum nu mai e nimic…Unde e clădirea Polivalentă era un stadion se juca fotbal, iar pe lângă erau case stătea popa de la biserică acolo. Dar s-a terminat… Pe partea cealaltă era o șosea principală, Calea Văcărești, cu Mânăstirea Văcărești. Când am venit eu în București, așa am găsit-o mânăstire, apoi a fost închisoare. Vecinul meu a făcut acolo 4 ani de zile pușcărie, era măcelar la abator și a furat niște untură din butoaie, că nu era săpun pe vremea războiului (al doilea război mondial) și a vândut-o la nu știu cine, l-a prins și a făcut 4 ani de zile pușcărie la Mânăstirea Văcărești. Clădirea părea a biserică, dar nu mai funcționa. În spatele mânăstirii erau case și le-au cumpărat oamenii care stăteau în ele, era o societate care le făcuse, erau tip cum erau la Vatra Luminoasă căsuțele alea delicate, frumoase. Oamenii au devenit proprietari, ca aici (Zona Mărțisor).
S.N., croitor, 95 ani

Anunțuri