Home

Strada Mărţişor pornea, în nord, din mahalaua Cărămidarilor (astăzi Parcul Tineretului) şi cobora pe Dealul Piscului (unde se află astăzi Sala Polivalentă) până în sud la Calea Văcăreşti, în faţa mănăstirii Văcăreşti (fostă închisoare, astăzi complexul comercial Sun Plaza de la Piaţa Sudului). Mahalaua din Dealul Mărţişor (denumit înainte Dealul Măicăneştilor) aparţinea vetrei Mănăstirii Văcăreşti, fiind acoperită de plantaţii de viţă de vie până când acestea au fost lovite de filoxerie în preajma sfârşitului de secol XIX. În primele decenii ale secolului XX, în urma parcelării terenurilor, din ce în ce mai multe familii de muncitori îşi construiesc treptat case aici, contribuind astfel la extinderea progresivă a Bucureştiului.

Preotul şi scriitorul Mihai Tătărâm, fodatorul bisericii de pe strada Mărţişor în 1941 şi parohul acesteia până în 1996, în urma cercetărilor realizate timp de mai multe decenii în rândul membrilor comunităţii, a aflat câteva nume ale primilor împroprietăriţi din zonă încă de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza: Ion Pandele, Ene Deliu, Ghiţă Badea, Ion Stoica, Enache Stoica, Ion Simigiu, Ion Militaru, Constantin Şerban (fostul nume al actualei străzi Lăstarului, perpendiculară pe strada Mărţişor). Mai târziu, după 1870, comunitatea s-a extins, incluzând nume precum Tinca Creaţa, Mihalache Cârpaciu, Nae Căruţaşu, Niţă al Marghioalei, Radu Bucătaru, Florea Dulgheru, Ghiţă Rotaru, Vasile Enache (fostul nume al actualei străzi Stânei, perpendiculară pe strada Mărţişor). După cum se observă, majoritatea numelor cu care erau cunoscuţi locuitorii acestei zone în acele vremuri făceau apel la profesiile pe care respectivii le realizau: căruţaş, bucătar, dulgher ş.a.m.d.

În privinţa numelui de Mărţişor, preotul Mihai Tătărâm scrie în cărţile sale că provine de la vechiul obicei de 1 Martie, când fetele primesc mărţişoare pe care le poartă până întâlnesc un pom înflorit. Aici, în această zonă, creşteau un fel de mărăcini numiţi gherghinari, primele plante care înfloreau la sosierea primăverii. Poveştile spun că fetele alergau să-şi prindă mărţişoarele în primii gherghinari înfloriţi pe care-i întâlneau deoarece se credea că, cu cât găsesc mai repede un pom înflorit de care să-şi atârne mărţişorul, cu atât sortitul va veni mai repede.

După Războiul de independenţă din 1877-1878, în Bucureşti a început treptat să se extindă iluminatul public, au apărut tramvaie trase de cai, s-au construit uzine de gaz şi de apă, ceea ce a atras spre aceste meleaguri un număr din ce în ce mai mare de oameni din toate colţurile ţări.

Printre primii care au ajuns în Dealul Mărţişorului au fost oltenii şi ardelenii. Se vorbeşte în special despre trei olteni care s-au aşezat în Mărţişor – Constantin Şerban, Ion Militaru şi Ion Simigiu (strada Simigiului, perpendiculară pe Strada Mărţişor, poartă şi în prezent numele acestuia). Aceştia au ridicat pe strada Mărţişor un puţ celebru denumit Puţul celor trei olteni. Lângă fântână se afla, aşa cum era obiceiul, şi o cruce de piatră cu o tăbliţă pe care era inscripţionat numele celor trei ctitori. După 1940 în locul puţului a fost construită o cişmea, ulterior dezafectată.

Sursa foto: Planul Municipiului București și împrejurimile, ediția XII, Editura Institutul Cartografic Unirea, Brașov, 1941

Planul Municipiului București și împrejurimile, ediția XII, Editura Institutul Cartografic Unirea, Brașov, 1941

În urma parcelărilor, între 1928 şi 1930 scriitorul Tudor Arghezi îşi cumpără patru pogoane de teren pe strada Mărţişor. După încheierea primului Război Mondial, scriitorul este închis din motive politice la închisoarea Văcăreşti, fostă mănăstire a Mavrocordaţilor, situată în acele vremuri peste drum de strada Mărţişor. Fiul lui Arghezi, Baruţu, povesteşte în cărţile sale cum tatăl său s-a îndrăgostit atunci de acele locuri liniştite şi frumose, decizând astfel, câţiva ani mai târziu să se mute din centrul oraşului în această mahala periferică. Când s-a instalat Arghezi pe strada Mărţişor, în jur erau doar câteva case sărăcăcioase. Astfel casa pe care şi-a ridicat-o a fost prima de pe stradă cu lumina electrică şi apă curentă, spre uimirea vecinilor care l-au numit delegatul lor în activităţi edilitare, contribuind astfel seminificativ la dezvoltarea acestei zone. Ani au trecut şi locuinţa a fost transformată în Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor”, astfel fiind cunoscută şi astăzi.

Tudor Arghezi despre zona Mărţişor: „Cartier numit aşa din bătrâni şi aşezat pe marginea cea mai înaltă a Bucureştilor, peste drum de închisoarea Văcăreşti, care a fost o mănăstire, unde o fântână distribuia cu ciutură oamenilor obosiţi şi vitelor apa ei adâncă şi proaspătă. „Puţul celor trei olteni” adormiţi întru Domnul, grădinari şi precupeţi din vechea luncă. În tăişul ei zboară pe o aripă uliul şi pluteşte barza peste o împărăţie de sălcii, plute şi grădini în care cântă cucul, mierla şi noaptea, la lună şi luceafăr, balta vastă strecurată între câmpiile de cimbru.” – „Aşezământul Mărţişor”, Informaţia Bucureştilor, 1943

Vă invităm să recunoaşteţi zona Mărţişor la Zilele Străzii Mărţişor, sâmbătă 29 martie şi duminică 30 martie 2014 la Casa Tudor Arghezi – Mărţişor. Vă aşteptăm cu porţile deschise!

Autor: Andreea Romeghe

Informaţiile au la bază următoarele surse, pe care vă invităm să le consultaţi:

Mihai Tătărâm –  La margine de Bucureşti, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1983

Florin Dobrescu – O privire asupra evoluţiei şi organizării administrative ale cartierului Şerban Vodă – Bellu, revista Biblioteca Bucureştilor, anul IV, nr. 3

 

 

Anunțuri