Home

Vă prezentăm o nouă istorie din cartier, de data aceasta despre copilăria anilor 1990 în Berceni. Mulţumim autoarei pentru această vie şi frumoasă descriere!

Am păşit prima dată în Berceni acum aproape 22 ani, când părinţii mei au hotărât să renunţe la garsoniera de la Piaţa Romană pentru un apartament mai încăpător într-unul dintre blocurile construite în anii 1980 în zona cimitirului Bellu.

Ce era atunci şi îmi lipseşte acum: zumzetul copiilor care erau mereu afară, păreau că umplu străzile, leagănele din fier, bara de bătut covoare – tocmai bună pentru gimnastică, terenul de tenis de la intrarea în Tineretului, magazinul din scara blocului, spaţiul verde transformat în parcări sau săli de gimnastică…

Primele amintiri pe care le am sunt din spatele blocului, locul în care se aduna gaşca de copiii şi unde ne jucam până seara târziu şotron, elasticul, de-a v-aţi ascunselea, 1,2,3 la perete stai, cornetele, exploziile cu carbid şi câte şi mai câte. Tot aici se plimbau animalele (cu stăpân sau fără), se parcau maşini, şi, când era timpul propice, se spălau covoarele. Şi tot de aici, din când în când, se auzeau minunatele: „Mamaaaa lui …. îl lăsaţi să iasă afară?” sau ‚Mamaaaa, îmi arunci şi mie mingea pe geam?”. Erau un fel de curtea casei, doar că o împărţeam cu alte câteva zeci de familii.

Când nu eram în casă sau în spatele blocului, mergeam în Tineretului. Când eram mai mică îmi plăcea Oraşelul Copiilor pentru că mergeam de cele mai multe ori cu bunicul şi lumea mea se umplea de poveşti.

Nu ştiu când s-a făcut trecerea de la mers la sifonărie (de unde ţin minte că luam şi suc concentrat de fistic) şi la alimentară cu sacoşa de fâş făcută de bunica, la multele magazine mari şi la rafturile pline de ambalaje. Sau de la leaganele de fier la parcul din plastic şi cauciuc. Dar mă bucur că măcar non-stopul de pe Şoseaua Olteniţei de la care cumpărăm de 20 de ani există şi acum. Nu toate magazinaşele au supravieţuit, a mai dispărut o farmacie de cartier, o brutărie, lucrurile sunt într-o continuă schimbare, aşa cum fostul circ al foamei s-a transformat în fostul City Mall, viitorul….?

Şcoala era destul de aproape, aşa că mergeam pe jos, printre străduţe, pe scurtături, pe lângă muzeul George Bacovia. Ţin minte că era unul dintre drumurile mele preferate, pentru că e o zonă plină de case, mai vechi sau mai noi, verdeaţă şi linişte, în contrast cu străzile din apropiere, cu blocuri înalte şi multe maşini.

Pentru mine cartierul a fost un mix de senzaţii, locuri, oameni şi sentimente. Puteai găsi orice, aveai toate resursele la îndemână, era plin de lume şi de viaţă. Pe de alta parte, era şi greu să cunoşti toţi oamenii pe care îi avea în preajmă. Cred că am vecini cu care nu am trecut de „Bună ziua.” M-am simţit mereu în siguranţă în cartier, fie că era 2 ziua sau 2 dimineaţa, e un fel de sentiment de linişte ca eşti în zona ta de confort şi aici nu se întâmplă nimic rău. Ştii fiecare colţ şi fiecare groapă, fiecare loc de ocolit sau stradă de urmat.

Autor: C.S., 29 ani

Anunțuri